Fundația Națională pentru Tineret, alături de Agenția Națională pentru Tineret din Republica Moldova, Fundația Județeană pentru Tineret Timiș și Centrul Municipal de Tineret Chișinău, lansează apelul de înscriere la “YOUTH CENTRE CONNECT – Conferință Transfrontalieră România-Moldova”, din cadrul proiectului omonim, co-finanțat de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse (România) și de Uniunea Europeană, ce va avea loc la Centrul de Tineret FNT din București, în perioada 18-20 iunie 2024.
Astfel, pentru participarea la această conferință, urmărim atragerea a 50 de angajații și colaboratorii centrelor de tineret din ROMÂNIA (cu precădere, dar nu exclusiv, din județele BOTOȘANI, SUCEAVA, TULCEA, DÂMBOVIȚA, TIMIȘ, BIHOR, GORJ și municipiul BUCUREȘTI), precum și ai centrelor de tineret din REPUBLICA MOLDOVA (atât din municipiul Chișinău, cât și din restul țării).
Costurile de transport, cazare și masă sunt asigurate de organizatori.
Drept urmare, vă invităm să completați formularul de înscriere, până la data de 5 iunie 2024.
Selecția se va realiza pe baza următoarelor criterii:
1. Reprezentativitate Geografică:
- Se va asigura un echilibru între participanții din România (cu prioritate pentru județele Botoșani, Suceava, Tulcea, Dâmbovița, Timiș, Bihor, Gorj și municipiul București) și din Republica Moldova.
- Fiecare dintre județele vizate din România și fiecare regiune din Republica Moldova va avea cel puțin un reprezentant.
2. Diversitate Profesională:
- Participanții vor fi selectați din diverse roluri profesionale în centrele de tineret, incluzând lucrători de tineret, consilieri pentru tineret, animatori socio-educativi, specialiști în tineret și voluntari.
3. Angajament și Impact:
- Prioritate vor avea cei care demonstrează un angajament clar față de dezvoltarea serviciilor pentru tineret.
- Se va evalua capacitatea de a avea un impact semnificativ în comunitățile lor, prin proiecte și inițiative descrise în formularul de înscriere.
4. Egalitate de Șanse și Nediscriminare:
- Se va promova egalitatea de șanse și nediscriminarea, asigurând acces egal pentru toate grupurile, inclusiv cele vulnerabile și subreprezentate.